ANUNŢ

Începând cu data de 07.06.2022, actele de identitate care, potrivit legii, au expirat pe timpul stării de urgență și stării de alertă, însă au rămas valabile pentru o perioadă de 90 zile de la încetarea stării, și-au pierdut valabilitatea.

În acest context, invităm cetățenii români să se prezinte la sediul SPCLEP Lupeni (Aleea Liliacului, nr. 8) pentru schimbarea cărții de identitate.

Menționăm faptul că, în conformitate cu OUG nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare, termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea actului de identitate este de până la 30 de zile, acesta putând fi prelungit cu cel mult 15 zile de către șeful serviciului public comunitar de evidență a persoanelor.

Pentru informații suplimentare referitoare la actele necesare schimbării cărții de identitate, sunați la nr. telefon  0254/562950.

 

 Șef serviciu SPCLEP Lupeni,

 Consilier superior,

 Roșu Mihaela

Close Search Window